16 oct. 2013

Home alone 5 sau Cum poti sa o iei peste bot cand faci involuntar glume tampite

Astazi intre multe alte sarcini ce mi le-am trasat dupa consultarea mesingereasca cu boiereasa de aseara , am indeplinit cateva sarcini ce ardeau la talpa casei sprijinita de mine. Am fost pe la banci , bancomate si automate de  bani si facturi, am manuit carduri si solduri de cont , am fost cu masina la meseriasii de-i masoara pulsul ITP, am reanimat telefoanele mobile cu ceva credit sa mai pot sa-mi mai dau si eu cu parerea cand imi vine cate o idee si la urma m-am gandit sa trec pe la Kaufland sa mai iau ceva de papat dimineata.
Toate pareau sa mearga snur , chiar au mers, masina a trecut toate testele si am scapat sa mai miluiesc ceva mecanici de bucse si pivoti, si  chiar ma gandeam eu  ca iaca ziua de succes , cu care sa o otravesc pe boiereasa ca ma pot descurca si singur , chiar mai bine , daca hartiuta cu amintiri este bine intocmita, dar nu a fost sa fie asa.
Facusem eu planul sa iau de la Kaufland , ceva mezel si o varza de tocat, din aia indesata pe care conform sugestiilor sotiei urma sa o cuplez cu niste carne de porc , in vederea unei ingurgitari robinsoniene optime si linistite.
Deci ma indrept tantos ca un coneseur ce eram (pentru ca am mai plimbat eu caruciorul prin acel magazin dar pe post de bagajist) , spre raionul cu legume , fac o scanare la capitolul varza si vad doua sortimente , la 0.90 ron/kg si 1.30 ron/kg . Ma hotarasc si aleg o varza de 0.90/kg ,merg spre cantar si astept in spatele unei cocoane ce se mosmondea acolo si ea tot cu o capatana de varza  in punga  cautandu-i corespondentul pe ecran.
Cum nu reusea , ma ruga sa-i cantaresc eu varza ei ca ea nu are ochelarii. Ca un gentleman , fudul ca am fost bagat in seama, ma infing s-o fac praf cu politeturile , pun varza pe cantar caut desenele si zic :
-A dumneavoastra nu e creata .
Cocoana se uita lung la mine si zice :
- Ba da e creata dar nu se vede in ambalaj ..
Cum cocoana alesese celalalt sortiment de varza  de 1.30ron/kg si eu nu sesizasem diferenta , am mormait zambind asa pentru mine de  hazliul situatiei:
-De unde sa stiu eu ca e creata ...??.
, la care auzindu-ma , doamna ce-mi ceruse sa o ajut ma privi fix si tuna :
-Nu tie rusine , te vad om batran , auzi domnule ce-mi zice .!!!.. daca-i a mea creata ???
Cum se mai adunara cativa clienti in spatele meu  , ce asteptau sa finalizez cantaririle de verze lise si crete  si auzira ofuscarile disperatei si se mai gasira si cativa sustinatori de-ai cucoanei agasate de aluziiile-si  inchipuite  ce vorbeau  ceva despre nesimtire ,i-am pus alaturi de cantar capatana , mi-am cantarit-o pe a mea si am intins-o englezeste .
Trimiteți un comentariu