26 sept. 2013

Baba Titiana,invatatorul Ivanov, Mendel si profetiile mosului Onofrei

M-am hotarat sa scriu despre matusa Titiana  si mosul Onofrei ca facand parte dintre oamenii care mi-au influientat existenta , deoarece ei a fost din cate imi amintesc primele persoane adulte care au vorbit cu mine , despre oameni intr-un fel deosebit.
    Matusa Titiana si unchesu' Onofrei era o sora si respectiv cumnatul  bunicului dinspre tata , care ma aveau in grija , cand ai mei ma trimeteau cu vaca la izlaz. Aveam in jur de 8 ani  , ei undeva peste 70 de ani iar dimineata cand  scoteau vitele din curte, fiind vecini , strigau la poarta si ma intovaraseam cu ei la monitorizarea bovinelor necolectivizate inca .
     Ea era o batrana  , maruntica si brici de isteata , care stia vechiul testament de la cap la coada pe psalmi. Poate ca din cauza ca era religioasa dar judecand cu mintea mea de acum baba era o enciclopedie de traditii si invataminte , cum de fapt erau toti batranii traditionali ai satelor noastre. Spun ca in aceasta colaborare , eu eram forta de munca exploatata care rotea vitele sa nu ajunga in tarina adica la culturile ce margineau izlazul , in schimbul povestilor biblice si despre oameni sau basme  despre Genoveva  Cosanzeana sau Greuceanu.
    Inainte de a auzi de Ispirescu sau alti autori de basme, in doua veri , aveam repertoriul meu de basme si povestiri cu care raspundeam uneori surprinzator de frumos , tovarasului invatator Ivanov.
 (Fac o mica paranteza ca aceasta se intampla prin anii 59-60 cand era presiunea ruseasca si invatamantul nostru primar era supus rusificarii prin limba, acest invatator pensionar ce stia cateva cuvinte romanesti ne invata poezii rusesti prin cantece ce le memoram mecanic , si ca sa va dati seama de eficienta va repet si acum dupa 50 ani doua versuri : "Krasata bagatsvo nase/Nam ana vezde dana/Stoba liudi jili crasi/Sto putiom sirochim sli"", trad. "Frumusetea este bogatia noastr/Ea ne este data noua pretutindeni /Atunci and oamenii traiesc bine /Atunci cand pasim  pe largi drumuri deschise.").
     Deci creierul meu absorbea ca un burete mesajele matusii si tin minte ca odata m-a intrebat ce o sa ma fac , cand voi fi mare ??? , la care nu am stiut sa-i raspund pentru ca inca nu-mi facusem eu planurile  despre  ce si cum, cu  viata. Tot ea a completat indemnandu-ma : cand ma voi face mare , sa ajung om mare , adica sa ma respecte cei din jur si sa-mi dea ei buna ziua intai.
      In capu meu era oarece confuzie intre propriul si figuratul babei mai ales ca mi-a adaugat ca stie ea de la mosii ei ca fii cresc ma mari decat parintii deci si eu voi creste mai mare ca tata , care era un om scund (ceea ce evident m-a bucurat), ca asa a fost si in familia ei.
    Avea ea o dilema cu legile lui Mendel ,  mi-a povestit ca scrie in carti  cum mai demult oamenii erau uriasi de sapte metri , si chiar pe o biuta  din spatele caselor noastre, era ingropat un asemenea urias ,(povestirea parandu-mi si mai ciudata cand la vreo 5 ani dupa aceea ,dupa primele araturi adanci  ale tractoarelor colectiviste in acel loc tata gasi un topor de piatra), iar acum sunt oamenii asa de mici.
Mai mult decat atat cand pe internet am vazut un arheolog dezgropand un schelet uman de 5 m , povestirile babei m-au bagat complet in ceata asupra surselor ei de informare.
La vremea ceea cand activistii de partid ridicau praful prin sate cu GAZ-urile rusesti pentru a-i prosti pe tarani sa se intovaraseasca , iar limba rusa se invata din clasa a cincea , unchesu' Onofrei, celalalt formator primar de opinie din preajma copilariei mele , de cate ori ne speriau vitele pe drum , mormaia ca pentru el zicandu-mi : "Mai baiete ai sa vezi ce o sa faca pana la urma hotii astia"....
Batranul participase la primul razboi mondial si ajunsese pana in Galitia , iar eu am avut privilegiul rar sa aud povestirile din razboi spuse pe indelete in schimbul aceluias serviciu de intoarcere a vitelor pe izlaz. Mi-a aratat cicatrici ale unor rani care cum spune el l-au invatat sa se fereasca de moarte , mi-a descris cum pe front nu e cum se scrie in povestiri pe hartie , cum dupa exploziile de obuze erau oameni ce ramaneau in picioare cu mainile intinse dar fara cap,cum oamenii se omoara fata in fata cu baioneta la fel  cum se injunghie porcii , dindu-mi posibilitatea sa fac o analogie. Tot timpul purta in traistuta cu cateva mere si o biblie pe care o deschidea mereu dupa ce incheia povestirea, iar eu am banuit de ce si odata l-am intrebat  daca si el a omorat oameni la care mi-a raspuns simplu : da, cum crezi ca am ramas in viata ?
Judecand lucrurile cu mintea mea de acum , intre a  citi  memoriile de razboi  si a le asculta direct e o diferenta emotionala enorma si de aceea ma consider privilegiat ca am avut parte sa ascult destainuirile mosului.
Ceea ce povestea despre viata in transee, despre pierderea camarazilor , despre strangerea ranitilor si adunarea cadavrelor , in mintea mea de copil ce nu trebuia sa cunoasca asemenea orori a avut un impact emotional foarte puternic, tin minte ca in perioada aceea nu voiam sa raman acasa singur numai daca ma incuiau ai mei in casa , doarece permanent aveam o viziune ca dupa usa de lemn se inghesuie oameni cu fata neagra si cu baionetele puse la arme.
Erau povestiri despre cruzimea razboiului , care le conexam cu aliura militienilor ce se plimbau psihologic cate doi pe ulitele  viitoarelor sate colectivizate , cu baionetele zincate  puse la ZB-urile ruginite din dotare.
Ori de cate ori mi-i amintesc pe acesti doi batrani,  , poate din cauza ca eu nu mi-am cunoscut bunicii, am un respect pentru memoria lor si ii consider  niste vizionari atat pe matusa Titiana cu uriasii ei cat si pe unchesul Onofrei cu observatiile sale profetice asupra posibilitatilor comuniste in colectivizare, iar lumea inconjuratoare rezonanta in unitate si determinare : de la observatiile calugarului genetician Mendel la metodele invatatorului Ivanov , in oricare loc cu oameni obisnuiti sau uriasi, cu baioneta pusa la arma sau cu biblie in traistuta.
Trimiteți un comentariu