14 apr. 2013

Cum devii brusc solidar cu necunoscutii...

Un bun amic toata viata lui de cand il cunosc avea despre el cea mai corecta parere dar in acelasi timp si cea mai proasta parere despre oricine altcineva decat persoana lui . Azi asa , maine asa , timp de peste 30 de ani de cate ori mai stateam la sueta constatam ca aproape constant , toti ce intrau in subiectele noastre de dezbatere erau foarte neimportanti si nesemnificativi in calitati si in plus aveau putine motive de interes in a le detalia daca subiectul discutiilor cerea, ceva despre vietile sau familiile lor . In concluzie ne creasem noi cu timpul un fel de tiribomba informationala ce gravita in jurul unei axe sprijinita pe perceptiile noastre a doi barfitori cu caractere exagerat de complexe care nu-si gasisera nasul sau echivalentul pe lumea asta. Desi nu agreez acest tip de abordare , recunosc ca incepuse sa-mi placa si mie , ma simteam mai valorizat , asa parca mai fortos in ale caracterului cand subconstientul ma masura cu masurile amicului meu ... numai ca brusc am constatat ca toata cosmelia egoista de autoaprecieri a amicului meu precum si musuroiul meu arogant de iq inchipuit s-au risipit la un simplu declic dat de un zgomot de clopot. Duminica asta la prinz cand ne mai jeluiam neimplinirile si lamentarile cotidiene in casa prietenului meu, amplasata la cativa metri de clopotnita bisericii sf. Inviere , pe la ora 15 am auzit un dangat de clopot si cum prin geamul deschis patrundea de afara fosnetul unor forfoteli de oameni prietenul meu fara a aprivi afara zice : - "Dumnezeu sa-l ierte saracul..." iar eu solidar cu suferinta am repetat si eu acelasi lucru ... -" cati preoti are ?" , m-am aplecat peste geam si i-am rapuns: -" vad vre-o patru ", intrebandu-l la randul meu , cine si ce fel de prieten era cu defunctul .. -"pai nici nu-l cunosc dar dupa numarul de preoti imi dau seama daca a fost un om bun sau nu"... Am ras cu gura pana la urechi luand situatia hilara ca pe un banc negru involuntar bun , dupa care cugetand un pic , am ramas mut: Nici acum dupa o viata in care ca un nihilist nu a apreciat pe nimeni dupa calitatile sale reale , nici acum la varsta senectutii nu-si schimba meteahna apreciindu-i ,solidar pe cei ce pleaca spre " locuri cu verdeata" dupa numaru de preoti ce-i petrec . In adevar asta e chiar este o masura a egoismului extrem sa apreciezi pe cineva cu masura altuia si culmea sa ai si o logica in asta..
Trimiteți un comentariu