16 ian. 2013

Cum am vazut eu colectivizarea

Recent spuneam ca dupa ce romania a incaput pe mana rusilor , odata cu spolierea economica directa in numele despagubirilor de razboi , prin demontarea fizica a unor unitati de productie , mergand pana la morile de apa , si transportul lor in rusia, se produce o dizolvare a proprietatilor industriale , prin "nationalizarea principalelor mijloace de productie" industriale in paralel cu pedepsirea fizica cu detentia a proprietarilor , iar in agricultura deportarilor marilor proprietari funciari - "boierii care sug sangele poporului".
 Pe terenurile lor se infiinteaza Gospodarii agricole de (GAS) dotate cu utilaje uzate aduse din parcul militar rusesc reformat dupa razboi.
 In jurul anului 1955 copil fiind circula prin sate un fel de spaima colectiva si se vorbea in soapta despre orice ce avea legatura cu asemenea lucruri de frica delatorilor deoarece o simpla scrisoare anonima trimisa la Sfatul popular  asigura arestarea imediata si judecarea .
 In asemenea situatii nimeni nu primea nici o explicatie decat de la impricinat cand se intorcea acasa , uneori dupa 5-10 ani (daca se intorcea). Colega mea de banca din clasa I (1958) dintr-o familie mai asezata , ori decat e ori vedea un GAZ (o marca ruseasca de masina de teren cu care umbla securitatea) batea din palme si se bucura ca "vine taticul" ce fusese luat cu vreo 2 ani in urma noaptea tot cu un GAZ.
Niciodata nu se adeverea dorinta ei pentru ca tatal ei s-a intors dupa vre-o 8 ani de detentie pentru ca un vecin cu care se certase de la hotar l-a reclamat ca are niste rude la humor cu care l-a auzit vorbind despre pedeapsa legionara.
In acelasi timp la Sfatul Popular apareau activisti de partid cu sapca de postav (de fapt muncitori luati din fabrica , cu creierul curatat si imbibat cu doctrina marxista) care precum fac azi sectantii prelucrau "din om in om " si explicau taranului milenar roman cat e de greu sa-si cultive pamantul.
Ca sa fie credibili chiar propuneau "intovarasirea"  in sat pe o zona de cateva zeci de hectare, taranii sa renunte formal pentru un an la hotare unde pamantul urma a fi cultivat in comun de echipe iar la sfarsit recolta sa fie distribuita.
Tin minte ca oamenii erau foarte reticienti astfel ca prima intovarasire din satul nostru s-a facut pe sesia popii (terenul obstesc al bisericii comunale) iar in acea vara dimineata , in permanenta striga "brigadierul" taranii la munca , ca altfel erau notati ca dusmani ai intovarasirii.
Desi cu convulsii si semne evidente ca nu era ce trebuia taranilor , intovarasirile au fiintat vre-o 4 ani , si era un intreg folclor despre intamplari neplacute de munca sau impartirea recoltelor toate fiind explicate de activistii omniprezenti prin faptul ca dezavantajele se datoreaza faptului ca taranii nu isi inscriu definitiv proprietatile in aceste forme comasate de lucru.
 Prin 1960 cand unui copil din vecini  i-a fost ucis tatal de un taur al stabulatiei comunale ,tin minte ca atunci fiind prieten cu el am mers "in sat" (in centru ) pentru ca trebuiau sa vina niste doctori (medici legisti) sa-i faca autopsia , si noi voiam sa vedem ce inseamna asta.
 Emotia evenimentului ca vazusem si eu cum arata omul "pe interior" ,mi-a fixat in memorie ca  au venit mai multe masini din care au coborat multi oameni misteriosi cu haine lungi ce ii asemuiam atunci cu spionii rusi din filmele de razboi ce le vedeam la caravana auto ce venea lunar prin sat.
 Tin minte ca se adunase lumea si oamenii vorbeau in soapta ca nu o sa fie bine , si stiu ca tata ma impinsese in spate ca nu trebuie sa ascult ce zica lumea . Atunci am vazut ca unii dintre activistii nevinovati pana atunci purtau pistoale in toc, la vedere iar cand legistii si-au terminat treaba un individ ciung de o mana cu o sapca maro si un balozaid lung ce-si spunea ca e trimis de la "raion" s-a urcat pe o gramada de lemne si a spus mai multe lucruri despre partid si popor , dar si despre faptul ca in alte sate colectivizarea s-a terminat iar la noi nici nu a inceput asa ca e cazul ca de maine sa inceapa si toti ce figuraza in registre ca proprietari de pamant trebuie musai in ziua urmatoare sa vina la Sfatul Popular.
Venind acasa parintii au asteptat sa adorm si au inceput sa se sfatuiasca cum sa faca . Mama a cedat din prima spunand ca " nu avem ce facem si trebuie sa ne inscriem" dar tata care renuntase la serviciu de cantonier silvic, si era mai umblat prin bucuresti unde lucrase cativa ani dar s-a intors acasa deoarece tot pamantul bunicilor era nelucrat, era mai realist si circumspect spunand ca cu toate riscurile el o sa incerce sa se fereasca de a trece pamantul la colectiv.
A doua zi  tata a plecat dimineata , nemancat , mentionand ca nu o sa-i tina mult  si l-am asteptat sa se intoarca vre-o 3 zile. Cad a venit , ne-a explicat cum toti capii de familie din sat (vreo320) au fost inchisi insetati si flamanzi in caminul cultural si tinuti cu militia la usa. Periodic ii chema pe fiecare intr-un birou unde  la o masa lunga era "echipa de de lamurire" si care ii interogau despre proprietate familie si motivele refuzului. Primii care au cedat au fost cei mai saraci din sat cu putin pamant 5-10 ari si erau dati permanent exemplu celorlalti. In acel an cam din toamna echipe de lamurire , marite si cu consatenii care deja s-au inscris in colectiva  au colindat satul si ne vizitau cam odata la doua zile . Oamenii incercau  motive sa se sustrega , unii mimand fel de fel de invaliditati si boli grave la pat . Aberanta acestor actiuni mergea pana acolo incat echipa avea un individ cu un halat alb ce facea injectii cu ser fiziologic sau "consulta" chinuitor bolnavul inchipuit.  Culmea era ca  abuzau si oameni cu adevarat bolnavi sau infirmi , obligandu-i si batandu-i sa mearga. Parca nu era de ajuns, stiu ca atunci , strangeam cartofii , cand intre tarani a aparut vestea de marire a cotelor ( un procent de pana la 50% din recolta predata la un pret simbolic la stat) ce trebuiau predate direct la bazele de receptie dintr-o gara la vreo 15km.
Stiu ca dupa ce au adunat tot de pe camp , tata si cu un unchi au pus caii la carute si au plecat undeva la munte pe la Carlibaba la un prieten de-al lor , unde mergeau vara la coasa de fanete , si au stat ceva timp  intr-un bordei pastoral de pe o pasune alpina, in speranta ca poate scapa.
Mama era permanent chemata si le raspundea ca au vandut calul si caruta si tata a plecat la Bucuresti la fratele sau iar ea nu poate semna deoarece pamantul era a lui tata si a altor doi frati.
 Fiecare satean avea propriile asemenea povesti , dar stiu ca pana la urma spre primavara taranii au inceput sa cedeze dupa ce le-au spus ca chiar daca se inscriu , se pot  retrage oricand vor din aceasta colectiva , dar macar sa incerce sa vada cat e de bine , ne prezentau chiar filme gratuite cu folclor nou si muzica populara despre tractoare si combine.
 Tata intors , chemat la sfat ,stiu ca in ziua fatidica , a venit acasa si s-a asezat pe un scaun imediat langa usa si a spus: "Dumnezeu stie ce va fi , am semnat" si mama a inceput sa planga. Intelegeam eu ca ceva rau se intampla dar eu eram oarecum contrariat de jalea din casa deoarece la scoala  invatatoarea ne vorbea in permanenta despre belsug si ne atentiona sa le explicam si parintilor asta, fapt ce n-am incercat.
Mai catre vara  incetul cu incetul , cu exceptia a doi oameni din sat care au rezistat presiunilor , toti gospodarii din sat au semnat pentru predarea in colectiva a pamanturilor din proprietatea lor. Au aparut in sat cohorte de straini ce croiau infrastructura gospodariei colective, toata vara respectiva a anului 1962 erau adunati oameni ce lucrau precum la piramide carand primitiv pamantul, calcandu-l cu picioarele si facand chirpici pentru grajdurile gospodariei.
Au fost alesi si conducatorii colectivei primii inscrisi fiind recompensati cu posturi de secretari, brigadieri sefi de echipa , paznici ,magazioneri , socotitori,iar foarte multi oameni comentau ca au ajuns sa-i conduca calicii  ce-si vandura pamantul pe rachiu si acum s-au dat cu partidul.
Tot atunci au facut inventarul agricol al utilajelor din gospodarii  pe care l-au confiscat si adunat la "sediu" , centrul administrativ al Gospodariei colective.
Atunci l-am vazut pe tata plangand cand au venit la poarta niste tigani ce erau ciurdarii satului, sa ne ia calul si caruta ,  iar tata i-a fugarit . A doua zi  a fost chemat la militie , nu stiu ce i-au spus dar cand a venit ne-am  urcat in caruta si a dus-o  pe imas, , a pus hamul de pe cal in caruta i-a dat calului o palma peste crupa si am venit pe jos acasa.
Calul era mandria lui si asculta numai de el . Multa vreme dupa aceea stiu ca ne trezeam cu el la poarta si eu trebuia sa merg sa-l duc la grajduri. Carutasii colectivei au preluat o parte din atelajele confiscate , restul de cai au fost sacrificati si dati la porcii colectivei pur si simplu. Calul nostru , stiu ca tata l-a salvat mergand la un slovac, prieten de-al sau de cand era padurar dintr-un sat de sub padure , si la convins sa-l  cumpere. Infiintarea oficiala si botezul GAC -ului din satul nostru a fost facuta toamna tarziu cind multe gospodine din sat au fost chemate la scoala , fiecare cu cate o gaina taiata si alte de-ale mesei , sa pregateasca festivitatea. Pe terenul de sport al scolii spre seara cand am ajuns si eu acolo dupa ce hranisem vaca la pasune, erau doua siruri lungi de mese: la una erau activistii,militia, tractoristii, brigadierii, paznicii iar de partea cealalta taranii vaduviti de pamant care stateau ca adusi la circ,
Venise atunci si Angela Moldovan ce a cantat "mi-am facut bundita noua " si cantece de viata noua.
Ciungul cu sapca venit de la raion a vorbit atunci la un microfon  despre grija partidului pentru popor, lupta de clasa impotriva chiaburilor ce sug sangele  poporului si a invitat la o hora comuna pe toata lumea de fata . In final ne-a anuntat ca colectiva noastra se numeste "Drumul Belsugului" si a incheiat cu niste aplauze proprii fara ca lumea sa aiba vre-o reactie la dans sau ovatii.

Trimiteți un comentariu